Detalii
Încărcaţi Docx
Citiţi mai multe
Chiar dacă multe persoane-animale vin la mine în mod repetat, mult mai multe în ultimele zile decât de obicei, eu nu îi întreb. Dar astăzi am întrebat-o: „Cine ți-a spus asta? Cine ți-a vorbit despre pace și mi-a spus să nu-mi fac griji?” Ea a spus că un frate i-a spus. Am întrebat: „Care frate? Am atât de mulți în grupul meu, mulți frați, multe surori. Care dintre ei?” Ea a spus: „Nu, un frate din Rai.” Probabil este o pasăre care a plecat din această lume, dar se află acum în Rai și ele încă se conectează una cu alta. Ca atunci când persoana-câine a mea a murit recent, anul trecut, nu am apucat să o văd înainte să moară. Dar ea este fericită. Se află în Tărâmul Nou. Și încă mai poate lua legătura cu una dintre persoanele-câine ale mele, cu care stătea împreună în aceeași cameră, dormind în aceeași cameră. Și dacă una lipsea, cealaltă intra în panică, se agita și nu părea să vrea să mănânce sau să bea sau era foarte tristă. De obicei, când eram acolo, o luam cu mine în camera mea și îi spuneam: „Sora ta o să fie bine. Are nevoie doar de puțină odihnă. Doctorul i-a recomandat odihnă, din cauza unei boli genetice. Dar este în regulă, acum este sub control. Dar trebuie doar să stea departe o vreme, la spital, ca să fie tratată. Bine?” Atunci cealaltă se liniștea. Și cele două se înțelegeau foarte bine, erau prietene la cataramă. Așa că, după ce cea mai mare a murit, ele încă mai pot comunica. Asta este particularitatea relațiilor dintre persoanele-animale. Persoanele-animale pot face multe lucruri pe care mulți oameni nu le pot face. Și mă bucur mult că știu atât de multe despre regatul persoanelor-animale. Sunt atât de demne, sunt atât de frumoase, sunt atât de pure, atât de necondiționate, atât de fidele. Of, Doamne, nu aș putea vorbi niciodată destul despre persoanele-animale. Așa că nu aș putea niciodată, niciodată să înțeleg și să accept faptul că unii oameni chiar le ucid și își bagă carnea lor moartă în gură ca să o mănânce. Nu aș putea înțelege niciodată asta. Desigur, copiii, ei erau mici, și au fost forțați să intre în această situație de a mânca carne de persoane-animale când erau deja mici. Dar adulții înțeleg mai bine. De ce nu au putut să pună la îndoială asta? De ce iubesc persoanele-câini și mănâncă celelalte persoane-animale? Sau de ce folosesc carnea de-a gata a altor persoane-animale cu care hrănesc persoane-câini ale lor? Pesoanele-câini sunt neajutorați. Ei mănâncă pur și simplu orice le dai să mănânce. Dar dacă îi dresezi încă din copilărie, ei știu că ar prefera legume. Ar prefera mâncare vegană. V-am spus că obișnuiam să hrănesc persoanele-pescăruși pe plaja din Italia și în alte părți. Ei pur și simplu preferă mâncarea mea simplă, niște pâine și ceva de genul acesta, în loc să stea în mare și să mănânce persoane-pești. Nu le-a plăcut. Au spus: „Persoanele-pești foarte împuțiți.” Dar trebuie să le mănânce dacă nu au altă mâncare. Dar de fiecare dată când îi hrănesc, se obișnuiesc cu asta. Nu vor să se ducă în mare să mănânce. Se întorc în acea curte goală, așa că îi hrănesc. Și sunt atât de recunoscători, atât de fericiți. Odată eram într-un alt loc, nu același loc, și nu am putut să-i hrănesc pentru că este interzis. Dar m-am dus la o altă casă, și acolo era o curte mică, o curte privată, iar oamenii din jur nu au spus prea multe. Odată, eu… Scuze. Bine, m-am întors. Așa că m-am dus la cealaltă casă și aveam ceva bun care le plăcea înainte, un fel de pâine cu multe semințe, cu gust puternic de nuci și semințe care le place foarte mult. Desigur, nu îi hrăneam până la sațietate, ca să poată ieși în continuare și să mănânce ceva din mare, poate alge marine sau altceva, sau orice ar mânca ei. Și m-am gândit: „Oh, ei nu știu unde locuiesc acum. Nu pot să le dau asta.” Dar l-am strigat pe regele persoanelor-pescăruși, al acelui grup de atunci, când obișnuiam să-i hrănesc pe furiș pe acoperișul celei de-a doua case a mele. Și am spus pur și simplu: „Oh, rege cutare, mă poţi auzi? Știi unde sunt? Am niște mâncare pentru voi.” Oh, imediat. Cât a durat asta? Două minute. Și eram departe de plaja unde se aflau ei. Imediat, au zburat atât de repede, au venit la casa mea. Nu mă așteptam la asta. Așa că nici măcar nu aveam mâncare în mână. Am spus: „Bine, stați, așteptați un minut. O voi aduce.” Și au așteptat, în liniște. Fără mac-mac, fără zgomot, nimic – în liniște. Știau că s-ar putea să am probleme. Oh, și apoi le-am dat de mâncare. Dar nu îndrăznesc să fac asta tot timpul pentru că dacă locuiești lângă oraș sau într-o comunitate, oamenilor nu le este permis să hrănească persoanele-păsări sălbatice. Ei chiar te sfătuiesc să nu o faci; altfel, hrănesc prea mulți. Hrănesc persoanele-veverițe, -vulpi, -șobolani, -pisici, -pisici sălbatice și -sconcşi, tot felul de persoane-animale care ar veni. Așa era înainte. Și specia asta care are un – cum se numește aceea? – cei care au multe ace pe corp. Am uitat cum se numesc. Am uitat. Îi hrănesc și pe ei. Și ei vin. Și este amuzant că ei sunt foarte mici, dar când vin la casa ta, pe verandă, dacă veranda ta este din piatră sau din dale ei fac un zgomot mare când merg. „Bom, bom, bom, bom”, cam așa. Persoanele-arici, cred. Persoanele-arici, asemănători, arată asemănător. Unii sunt mai mari, alții mai mici, dar cei care au venit la mine sunt, în mare parte, doar în vecinătate, în tufișurile din apropiere, și sunt mici. Sunt cam cât pumnul tău. Sau poate erau pui. Nu am cercetat prea mult despre persoane-animale sau altceva. Pur și simplu le iubesc. Așa că, dacă văd pe vreunul și pot să-i hrănesc, i-aș hrăni. Mi-e atât de dor de ele. Mi-e dor de persoanele-animale sălbatice. Mi-e dor de persoanele-câini ai mei, mi-e atât de dor de persoanele-păsări ale mele. Și lor le este dor de mine, dar măcar putem comunica în interior. Bine, nu vorbim despre asta prea mult pentru că mi-ar fi prea dor de ei. Așa că de fiecare dată când văd vreo persoană-animal rănită sau maltratată, neglijată sau hărțuită brutal,ă simt de parcă ar fi persoana-animal a mea. Mă simt atât de rău. Mă simt atât de neputincioasă.
Violenţa asupra animalelor pare să fie în creștere în Statele Unite. Se estimează că aproximativ 10 milioane de animale mor din cauza abuzurilor sau a cruzimii în fiecare an. Asta conform unui raport al ASPCA (Societatea Americană pentru Prevenirea Cruzimii față de Animale). Dar există o altă victimă în aceste cazuri: copiii care asistă la abuzuri. Un studiu realizat de FBI (Biroul Federal de Investigații) a constatat că copiii care asistă la abuzuri asupra animalelor suferă traume semnificative, devin insensibili la violență și au o probabilitate mai mare de a fi ei înşişi violenţi. PETA (People for the Ethical Treatment of Animals) a trimis recent un investigator sub acoperire în această unitate, unde a capturat aceste imagini tulburătoare cu camere ascunse care, potrivit organizației, arată aproape 10.000 de papagali înghesuiți în cuști murdare. Când vine vorba de zootehnie, închiderea extremă este regula jocului. Ca găinile forțate să trăiască atât de înghesuite încât nici măcar nu-și pot întinde aripile, și al porcilor închiși în cuști atât de mici încât nici măcar nu se pot întoarce. Anchetatorii de la Animal Equality au documentat recent o fermă de porci unde scroafele sunt forțate să-și petreacă cea mai mare parte a vieții în cuști abia mai mari decât propriile lor corpuri. Am intrat în spatele stadionului unde elefanții susțin spectacole, și am găsit acest elefant tânăr. Și avea o rană roșie și adâncă la tâmplă. De asemenea, are un picior rupt. Celălalt este legat cu lanțuri. Arată complet emaciat. Numai piele și oase. Și aceasta este cea mai proastă stare în care am văzut vreodată un elefant în Thailanda. Totul în numele divertismentului. Etc ...
Persoanele-animale sunt ca niște copii. Așadar, imaginaţi-vă că copilul vostru, sau orice copil, s-ar afla într-o astfel de situație; acel copil s-ar simți foarte, foarte speriat, foarte îngrozit. Iar inima lui ar fi foarte, foarte, foarte rănită, foarte îngrozită, mai ales dacă nu are pe nimeni în preajmă care să-l protejeze, să-l ajute. Mă simt atât de neputincioasă. Simt că niciodată… nu fac niciodată destul pentru această lume, pentru suferința nejustificată impusă asupra celor neajutorați, cum ar fi copiii, bebelușii, persoanele-animale, victimele războaielor, și victimele gangsterilor, victimele traficanților de persoane și toate chestiile acestea. Simt că nu fac niciodată destul. Nu pot face destul. Nu mi-a plăcut niciodată să rămân în această lume, dar mi-am spus: „Măcar pot face ceva dacă rămân, să ajut pe cât de mulți pot.” Așa că sunt încă aici, și îi mulțumesc lui DUMNEZEU că îmi permite să fac tot ce pot cu Harul SĂU, și că sunt încă aici pentru a ajuta în toate acestea. Bine, aceasta este o parte din jurnalele mele pe care s-ar putea să vi le trimit. Cel puțin poate vă distrează, sau vă reamintește să fiți mai buni cu persoanele-animale neajutorate, sau cu bebelușii din pântece, al altora sau din propriul vostru pântece ca să vă gândiți, să protejați acel înger mic din interiorul corpului vostru, și să-l hrăniți când va veni pe lume. Rugați-vă lui DUMNEZEU să-i protejeze și să-i facă să devină cei mai demni cetățeni pe care v-ați dori să-i aveți în lume. Cred că asta este tot pentru astăzi. A venit pur și simplu spontan, chiar dacă plănuisem să vă prezint conversația cu Regele. Dar uneori, mă simt și eu puțin timidă, pentru că atunci când Ei vin mă laudă prea mult și mă iubesc atât de mult și îmi arată atât de mult respect și dragoste. Și mă simt și eu jenată. Dar nu contează, am spus că adevărul trebuie spus indiferent de situație. Dar, pe de altă parte, nu am mereu timp. Nu știu de ce astăzi văzând persoanele-păsări și vorbind cu (persoanele-)păsări m-a făcut să vorbesc așa. Da, de obicei nu le cer să vină sau altceva. Ele vin pur și simplu tot timpul. Chiar și uneori târziu în noapte – ar trebui să plece deja departe să doarmă. Sau dimineața devreme – nu ar trebui să se trezească atât de devreme, înainte de răsărit, dar totuși o fac și vin și îmi aduc vești bune. Aproape în fiecare zi aud vești bune, nu doar o dată pe zi, ci de mai multe ori. Dar cel puțin îi sunt recunoscătoare lui D-ZEU că îmi mângâie inima într-un fel sau altul. Mulțumesc, SIRE. Mulțumesc din suflet, MAPA al meu. Mulțumesc, DUMNEZEULE, DUMNEZEU Atotputernic, Cel Mai Puternic, DUMNEZEU ATOTPUTERNIC, DUMNEZEU ATOTMILOSTIV, DUMNEZEU ATOTBINEVOITOR, DUMNEZEU ATOTIUBITOR, DUMNEZEU ATOTCOMPĂTIMITOR, DUMNEZEU ATOTMILOSTIV. Îți mulțumesc că ne-ai binecuvântat pe toți pe această planetă jalnică. Cel puțin undeva pe Pământ, oamenii încă pot trăi fericiți. Ei nu știu ce le rezervă mâine. Le-am spus cum să trăiască mai fericiți și chiar până în vecii vecilor. Dar nu prea mulți ascultă, SIR. Îmi pare atât de rău. Cu toate acestea, îți mulțumim în continuare pentru Iubirea Ta necondiționată. Fie ca Tu să fii ferit de toate sentimentele de suferință pe care le simți văzându-ţi copiii iubiți mergând în cel mai groaznic loc pe care nimeni nu și-l poate imagina și suferind prea mult, prea mult. Mă străduiesc din răsputeri, SIR. Te rog, fii milostiv cu noi toți. Mulțumesc, SIR. Amin. Photo Caption: „Frumuseţea este peste tot, aici, acolo, în apă, în aer.”
